Ce este Programul LEADER?

Programul LEADER reprezinta o abordare care ofera noi oportunitati de dezvoltare rurala punand bazele identificarii nevoilor locale, intaririi capacitatii de dezvoltare si implementarii strategiilor locale de dezvoltare in vederea conservarii patrimoniului rural si cultural, dezvoltarii mediului economic si imbunatatirii abilitatilor organizatorice ale comunitatilor locale.

Schimbarile din sectorul agricol, ca rezultat al reformei Politicii Agricole Comune, cresterea cererii consumatorilor, presiunile asupra mediului inconjurator, raspandirea rapida a noilor tehnologii, imbatranirea populatiei si depopularea rurala sunt numai o parte din factorii care afecteaza zona rurala si care solicita implementarea unui program orientat spre construirea de parteneriate public-private si valorificarea resurselor locale (fizice, umane si financiare) pentru elaborarea si punerea in practica a unor strategii de dezvoltare locala.

Scurt Istoric

La nivel european, necesitatea Programului LEADER a aparut in 1990, cand, programele publice pentru dezvoltare rurala din multe tari erau limitate, in ceea ce priveste obiectivul interventiilor lor, fiind administrate intr-un mod traditional de sus in jos (de la nivel central spre cel local).

In perioada 1991-1994 la nivel comunitar s-a derulat LEADER I, „Faza de initiere”, in cadrul careia au fost constituite 217 Grupuri Locale de Actiune (GAL). In cadrul LEADER II (1994-1999), Faza de generalizare, s-au format 1000 GAL-uri. In cadrul LEADER (2000-2006), Faza de consolidare, au fost selectate 896 GAL-uri, in zonele rurale din toate statele membre.

Caracteristicile Programului LEADER

Programul LEADER se bazeaza pe combinarea a 7 caracteristici, astfel:

  • abordare teritoriala (utilizarea eficienta a resurselor locale din cadrul unei zone teritoriale specifice, desfasurarea de activitati integrate si crearea unei viziuni comune);
  • abordare parteneriala (realizarea unui parteneriat public-privat interesat in dezvoltarea zonei, denumit Grup de Actiune Locala);
  • abordare de jos in sus (participarea activa a populatiei locale la planificarea, luarea deciziilor si implementarea strategiilor necesare dezvoltarii zonei);
  • abordarea integrata si multisectoriala a strategiilor bazate pe interactiunea partenerilor din toate sectoarele economiei locale, pentru a planifica si pune in comun problemele din mediul rural;
  • accent deosebit pe inovatie si experimentare (cautarea de raspunsuri noi la problemele existente ale dezvoltarii rurale);
  • implementarea proiectelor de cooperare;
  • interconectarea parteneriatelor locale.

Cine sunt beneficiarii Programului LEADER?

Beneficiarii Programului LEADER sunt Grupurile de Actiune Locala (GAL) care isi desfasoara activitatea pe un teritoriu rural, cu o populatie cuprinsa intre 10.000 – 100.000 locuitori si densitatea de maximum 150 de locuitori pe km2.

Grupurile de Actiune Locala reprezinta parteneriate constituite din diversi reprezentanti ai sectorului socio-economic din teritoriul respectiv. La nivel de decizie, partenerii sociali si economici si reprezentantii societatii civile, precum agricultorii, femeile, tinerii din spatiul rural si asociatiile acestora trebuie sa reprezinte cel putin 50% din parteneriatul local.

In statele membre, GAL-urile au diferite structuri legale: asociatii non-profit, asociatii si fundatii, autoritati locale sau regionale, societati comerciale, cooperative.

GAL-urile reprezinta interesele locuitorilor si comunitatii rurale – motorul de functiune al Programului LEADER.

GAL-urile elaboreaza o strategie de dezvoltare rurala locala integrata si sunt responsabile de implementarea acesteia.

Astfel, GAL-urile aleg proiectele care vor fi finantate in cadrul strategiei. De asemenea, pot selecta proiecte de cooperare.

Criterii de identificare a teritoriilor LEADER

  • Dimensiune redusa;
  • Caracter rural;
  • Omogenitate;
  • Resurse suficiente;
  • Densitate redusa a populatiei (maxim 150 locuitori/ km2);
  • Identitate locala;
  • Populatie intre 10.000 – 100.000 locuitori.

Avantaje ale Programului LEADER

  • Raspunde nevoilor locale specifice;
  • Valorifica resursele locale;
  • Mobilizeaza actorii locali, reprezentanti ai populatiei rurale, de a se preocupa si de a prelua controlul dezvoltarii zonelor rurale prin intocmirea de strategii axate pe problemele identificate in comunitatile lor;
  • Ofera zonelor rurale posibilitatea de colaborare cu alte teritorii pentru schimb si transfer de experienta prin crearea de retele;
  • Prin caracterul sau descentralizat, integrat si de jos in sus este esential pentru dezvoltarea echilibrata teritoriala.

Actiuni cheie

  • Construirea capacitatii locale de parteneriat, animare si dobandirea de aptitudini pentru mobilizarea potentialului local;
  • Promovarea parteneriatelor public-private. LEADER va continua sa detina un rol important in incurajarea abordarilor inovative ale dezvoltarii rurale si in reunirea pe aceeasi scena a sectoarelor privat si public;
  • Promovarea cooperarii si inovatiei;
  • Imbunatatirea guvernarii locale. LEADER favorizeaza dezvoltarea abordarilor inovative asigurand legatura intre agricultura, silvicultura si economia locala si contribuind astfel la diversificarea bazei economice si intarirea structurii socio-economice a zonelor rurale.

Acoperire geografica

Sunt eligibile teritoriile (zonele) rurale care dispun de suficiente resurse umane, financiare si economice pentru sprijinirea unei strategii de dezvoltare viabila. De asemenea, teritoriile (zonele) eligibile sunt acele teritorii care, in conformitate cu definitia OECD, sunt clasificate drept rurale. Definitia OECD are la baza acea parte a populatiei care locuieste in comune (cu mai putin de 150 locuitori/km2). Aceasta definitie este unica recunoscuta pe plan international referitor la spatiul rural.

 

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Start typing and press Enter to search